O persoană și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Gura Văii

O persoană a murit, vineri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Gura Văii, județul Mehedinți.
Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, la fața locului au intervenit de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul anexei, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. În paralel cu acțiunea de stingere a focului, pompierii au efectuat și operațiuni de căutare în interiorul construcției.
Din nefericire, în interiorul anexei a fost descoperită o persoană carbonizată, fără posibilitatea de a mai fi salvată.
Incendiul a fost lichidat după intervenția pompierilor, iar cauza probabilă a izbucnirii focului a fost stabilită ca fiind un conductor electric defect.
Autoritățile continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
S-ar putea să te mai intereseze
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, aflat sub [...]
Controalele desfășurate în perioada 29–30 iulie 2026 de inspectorii Administrației [...]
Trei unități de învățământ din municipiu vor intra într-un amplu [...]



