O persoană a ajuns la spital după un accident între două autoturisme, la Malovăț

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în localitatea Malovăț, din județul Mehedinți. fiind necesară intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului Drobeta-Turnu Severin.
La fața locului au ajuns echipaje de intervenție și un echipaj medical SMURD. Din fericire, în urma impactului nu au existat persoane încarcerate.
Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, o persoană a fost rănită în accident, însă aceasta era conștientă și cooperantă la sosirea salvatorilor. Victima a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, fiind ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au acționat, de asemenea, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în vederea eliminării oricărui risc generat de producerea accidentului.
Cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier urmează să fie stabilite de polițiști.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, împreună cu [...]
O femeie în vârstă de 35 de ani, soția fostului [...]
Medicii legiști și personalul din institutele și serviciile de medicină [...]



