O nouă tranșă a voucherelor sociale va fi virată joi, 8 septembrie

Cea de-a doua tranșă a voucherelor sociale din cadrul pachetului „Sprijin pentru România” urmează să fie virată joi, 8 septembrie.
Această tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari, în plus față de cei aproape 2.500.000, anunță Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vouchere sociale sunt în valoare de 250 RON și vor fi încărcate o dată la două luni cu suma menționată iar până la finalul acestui an vor fi în total patru tranșe. În ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua tranșă iar în cazul în care există persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, acestea se pot adresa Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
S-ar putea să te mai intereseze
Sfârșitul acestei luni aduce o atmosferă de mare sărbătoare în [...]
Municipiul Drobeta-Turnu Severin se pregătește să găzduiască unul dintre cele [...]
Un nou teren de sport modern a fost inaugurat astăzi [...]



