O familie a rămas fără casă în urma unui incendiu

Ultima Actualizare: februarie 19, 2025Tags: , ,

O familie din Drobeta Turnu Severin a trecut printr-o tragedie de nedescris după ce locuința i-a fost distrusă de flăcări. Incendiul, izbucnit ieri după-amiază, a fost cauzat de un coș de fum neprotejat față de materiale combustibile, iar în doar câteva minute, focul s-a extins, distrugând întreg acoperișul. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Pentru a preveni producerea unor tragedii, le reamintim cetățenilor că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate.

Coşurile se tencuiesc, atât pe interior, cât și la exterior, folosind apoi vopsea de culoare deschisă, pentru a se observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.

Curățarea și verificarea periodică a coșului de fum nu doar că asigură o bună funcționare a sistemului de încălzire, dar previne și acumularea de funingine, care poate provoca incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon.

Partajează acest conținut!