
Nou proiect de infrastructură rutieră, finalizat cu succes
Proiectul de modernizare a Drumului Județean 607A a ajuns la final. Drumul a fost finanțat în cadrul Programului Interreg V – A România – Bulgaria. Are o lungime de aproximativ 28 km și traversează comunele Șimian, Husnicioara și Prunișor.

Ieri a avut loc conferința finală a proiectului „Fluidizarea traficului în zona transfrontalieră a Dunării”, realizat de Consiliul Județean Mehedinți, în parteneriat cu municipalitatea Dolna Mitropolia din Bulgaria, în cadrul căruia a fost reabilitat și modernizat acest tronson.
“Este unul dintre cele mai importante proiecte implementate de Consiliul Județean Mehedinți, un proiect deloc ușor și mă bucur că am reușit să îl ducem la bun sfârșit! Contribuim astfel, în continuare, la creșterea gradului de siguranță în trafic pe drumurile județene. Îi mulțumesc doamnei director executiv a BRCT Călărași, Nicoleta Mincu, pentru participarea la conferința de astăzi și pentru sprijinul acordat pe parcursul întregului proiect! Mulțumesc echipei de implementare a proiectului, din cadrul Consiliului Județean și asocierii de firme care a executat lucrarea, pentru că drumul este bine realizat și răspunde exigențelor din domeniu!”, a precizat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
“Am consemnat astăzi, alături de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și colegul meu, vicepreședintele, Ionică Negru, precum și de reprezentanții în proiect ai părții bulgare, finalizarea unui proiect de infrastructură vital pentru județul nostru. Țin să mulțumesc, în mod deosebit, doamnei director executiv al BRCT Călărași, Nicoleta MINCU, pentru sprijinul deosebit acordat realizării și implementării acestui proiect important.”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă.