Nicușor Dan a dezvăluit numele premierului pe care-l va propune, dacă va fi președinte

În timpul dezbaterii electorale de joi, 8 mai, Nicuşor Dan a spus că îşi doreşte un guvern din care să facă parte cele patru partide pro-occidentale şi minorităţile naţionale și a dezvăluit numele premierului, în timp ce George Simion a transmis că vrea un guvern de uniune naţională.
„Îmi doresc un guvern din care să facă parte cele patru partide pro-occidentale, plus minorităţile naţionale. Îmi doresc ca acest guvern să fie condus de o persoană care a dovedit că ştie să facă reformă, adică să taie cheltuieli, o persoană care a dovedit că are viziune de dezvoltare, mi-l doresc foarte mult – nu e o surpriză – pe domnul Bolojan, numai că nu vreau să promit ceva ce nu este exclusiv în decizia mea”, a spus Nicuşor Dan în timpul dezbaterii de la Euronews.



