Motociclist rănit într-un accident pe DJ 563, între Drincea și Oprișor

Un accident rutier s-a produs duminică, 20 iulie, pe DJ 563, între localitățile Drincea și Oprișor, județul Mehedinți. Un motociclist în vârstă de 45 de ani, din comuna Plenița, județul Dolj, a fost rănit după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe carosabil.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vânju Mare, care au stabilit că bărbatul se deplasa dinspre Oprișor către Drincea în momentul producerii accidentului.
Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
S-ar putea să te mai intereseze
Un bărbat de 63 de ani, din județul Gorj, a [...]
Pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea a patru incendii de vegetație [...]
O vizită a ambasadorului Republicii Populare Chineze în județul Mehedinți [...]



