Misiunile pompierilor mehedințeni în minivacanța de Paște

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în perioada 14 – 17 aprilie, la 63 de situații de urgență, dintre care 48 pentru acordarea asistenței medicale de urgență, opt intervenții în urma producerii unor accidente rutiere, două pentru stingerea unor incendii și cinci pentru transportarea unor persoane supraponderale cu probleme medicale.
În minivacanța de Paște, pompierii mehedințeni au acționat la opt accidente rutiere, în urma cărora 15 persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ. Ulterior, doar șase dintre victime au fost transportate la spital.
Pompierii militari au intervenit și pentru stingerea a două incendii, unul dintre acestea izbucnit la vegetație uscată, pe raza localității Burila Mare, iar cel de-al doilea manifestat la o ambarcațiune nautică de agrement ancorată, în localitatea Dubova. Incendiile au fost stinse în limitele găsite, nefiind înregistrate victime.
De asemenea, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 48 de persoane care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112.
În perioada de referință, specialiștii Inspecției de Prevenire au derulat misiuni de control și informare preventivă la 27 lăcașuri de cult din județ, în scopul identificării și înlăturării cauzelor potențiale de incendiu și a altor nereguli specifice.
S-ar putea să te mai intereseze
Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare [...]
Drobeta-Turnu Severin se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate [...]
Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” [...]



