Minor folosit pentru plasarea de bancnote false, descoperit de polițiștii din Mehedinți

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au destructurat o activitate infracțională privind punerea în circulație de bani falși, în urma unei percheziții desfășurate în municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Acțiunea a avut loc în data de 29 martie, când oamenii legii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de falsificare de monedă.
Din cercetările efectuate până în prezent, anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii martie, un bărbat în vârstă de 47 de ani ar fi recurs la o metodă ingenioasă pentru a introduce în circuit bancnote contrafăcute de 100 de lei. Acesta ar fi folosit o minoră de doar 12 ani, pe care ar fi trimis-o să cumpere produse din diverse magazine din municipiu, urmărind să primească rest în bani autentici.
În urma percheziției, polițiștii au ridicat mai multe sisteme informatice și alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, cu propuneri legale.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Reprezentanții poliției reamintesc cetățenilor să fie vigilenți atunci când primesc bancnote și să anunțe imediat autoritățile în cazul în care suspectează că au intrat în posesia unor bani falși.
De asemenea, autoritățile subliniază că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege pe parcursul procesului penal.
S-ar putea să te mai intereseze
Un bărbat de 42 de ani din Drobeta-Turnu Severin a [...]
Un bărbat de 29 de ani din comuna Dumbrava s-a [...]
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean [...]



