Mehedințean depistat la volan fără a poseda permis de conducere

Poliţişti din cadrul Poliţiei Rurale Melineşti au depistat ieri, un bărbat, de 44 de ani, din judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, în comuna Coţofenii din Faţă.
Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, pe care a refuzat-o, acesta refuzând şi prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
S-ar putea să te mai intereseze
Anul 2022 ar putea aduce în premieră o producţie de [...]
Deși în luna mai a fost oficializată o lege ce [...]



