Medicii legiști protestează joi împotriva subfinanțării sistemului

Medicii legiști și personalul din institutele și serviciile de medicină legală din întreaga țară vor protesta joi, între orele 10:00 și 12:00, nemulțumiți de subfinanțarea cronică a sistemului și de prevederile pe care le consideră discriminatorii din OUG nr. 7/2026 și din proiectul noii legi-cadru a salarizării.
Potrivit unui comunicat al Sindicatului Medicilor Legiști din România, acțiunea reprezintă un semnal de alarmă privind situația rețelei medico-legale, considerată esențială pentru desfășurarea actului de justiție. Reprezentanții sindicatului susțin că lipsa resurselor financiare și excluderea medicinei legale din prioritățile bugetare afectează direct activitatea de expertiză, cu consecințe asupra anchetelor penale și a proceselor aflate pe rolul instanțelor.
Angajații din sistem reclamă faptul că actualele reglementări privind salarizarea nu reflectă specificul activității medico-legale, nivelul de responsabilitate, riscurile profesionale și rolul acestei specialități aflate la intersecția dintre sistemul sanitar și cel judiciar. Totodată, aceștia acuză lipsa unei evaluări corecte a activității desfășurate și absența unui dialog eficient cu factorii de decizie.
Printre principalele nemulțumiri se numără și subfinanțarea institutelor și serviciilor de medicină legală, în condițiile în care personalul este obligat să livreze rezultate într-un timp tot mai scurt, fără resursele necesare pentru desfășurarea activității în condiții optime.
Sindicatul solicită Parlamentului, Guvernului și Ministerului Sănătății corectarea de urgență a prevederilor considerate discriminatorii, precum și asigurarea unei finanțări adecvate care să permită rețelei medico-legale să își îndeplinească atribuțiile în sprijinul justiției și al sistemului de sănătate.
Pe durata protestului va fi asigurată exclusiv activitatea aferentă urgențelor medico-judiciare. Restul activităților ar putea înregistra întârzieri până la încheierea acțiunii de protest.



