Mașină de poliție, implicată într-un accident pe DN 6

Un accident rutier a avut loc în această dimineață între localitățile Teregova și Armeniș.
În accident a fost implicată o autospecială aparținând Poliției Municipiului Caransebeș, condusă de un agent de poliție din cadrul aceleiași structuri, care se deplasa pentru a interveni la un alt accident rutier cu victime, înregistrat tot pe DN 6, la câteva sute de metri distanță. Mașina avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, spun reprezentanții IPJ.
În urma impactului, nicio persoană nu a fost rănită, fiind înregistrate doar avarii la cele două autovehicule implicate.
TIR-ul era condus din direcția Orșova spre Caransebeș de un cetățean bulgar în vârstă de 34 de ani, care nu ar fi acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție aflată în misiune, intrând în coliziune cu ea.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice.
Sursă foto: DRDP Timișoara
S-ar putea să te mai intereseze
Târgul de Paște din Parcul Nicolae Romanescu și-a deschis porțile [...]
Jandarmeria Română sărbătorește astăzi 176 de ani de activitate dedicată [...]
Palatul Culturii Teodor Costescu va fi iluminat în albastru în [...]



