Mandate de percheziție domiciliară la persoane banuite de furt

Polițiștii din cadrul Poliției Baia de Aramă au pus în executare patru mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate 2 plasme TV, un sistem audio și mai multe scule electrice provenite din comiterea furtului.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști au fost identificați autorii faptei o femeie de 26 de ani și doi minori de 15 ani, toți din orașul Baia de Aramă. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate. Față de femeia de 26 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 13 aprilie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
S-ar putea să te mai intereseze
Un incident tragic a avut loc în municipiul Drobeta-Turnu Severin, [...]
Un copil în vârstă de 14 ani a fost rănit [...]
Consiliul Județean Mehedinți a făcut un nou pas în implementarea [...]



