Mandat european de arestare pus în aplicare la Strehaia

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Austria, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din localitate, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni de furt.
Potrivit reprezentanților IPJ Mehedinți, în cursul anului 2025, bărbatul ar fi sustras scule electrice din mai multe anexe ale unui șantier și aproximativ 120 de litri de combustibil dintr-un vehicul, prejudiciul fiind estimat la peste 52.000 de euro.
Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri și escortat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat Curții de Apel Craiova pentru procedura de extrădare.
S-ar putea să te mai intereseze
Locuitorii din comuna Bâcleș, județul Mehedinți, au acces la o [...]
Primăria Comunei Prunișor anunță desfășurarea unei acțiuni dedicate cetățenilor care [...]
Opt proiecte de eficiență energetică, cu o valoare totală de [...]



