Lucrările de modernizare avansează la Secția Boli Infecțioase

Lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin sunt realizate în procent de 60% și sunt șanse bune ca până la sfârșitul anului, proiectul să se finalizeze, acesta fiind termenul asumat prin contractul de finanțare pe care l-am semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia.
Construcția pentru cel de-al doilea corp nou va începe în cursul săptămânilor viitoare.
“Proiectele pentru reabilitarea/modernizarea clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și a secțiilor exterioare sunt o prioritate pentru ce-a de-a doua parte a anului și urmăresc îndeaproape toate lucrările! Vreau să nu avem sincope care să ducă la întârzieri, dar mai ales, îmi doresc să fie bine realizate lucrările întrucât astfel de investiții se fac o dată la 20-30 de ani! Sănătate tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
Medicii legiști și personalul din institutele și serviciile de medicină [...]
Premierul desemnat Eugen Tomac a respins ferm zvonurile conform cărora [...]
Un incendiu puternic a izbucnit în această după-amiază într-un apartament [...]



