Loviți pe trecerea de pietoni

Un nou accident rutier s-a petrecut sâmbătă dimineața, în Drobeta Turnu Severin. Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe bulevardul Tudor Vladimirescu la intersecția cu strada Independenții s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma verificărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 56 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada Independenții, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat doi pietoni, o femeie de 54 de ani și un minor de 3 ani, ce se angajaseră în traversarea străzii pe marcaj pietonal.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonilor, care au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„au intervenit un echipaj de paramedici din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de circa 55 de ani, a suferit un traumatism la nivelul membrului inferior și a primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD, ulterior fiind transportată la spital. Echipajul SAJ a acordat primul-ajutor medical unui minor, în vârstă de circa doi ani, pe care l-au transportat, în stare de conștiență, la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin.”, a transmis ISU Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Incidentul a avut loc cu puțin timp în urmă, pe [...]
Cu puțin timp în urmă, s-a petrecut un accident rutier [...]



