Licitație pentru drumul Pârvulești – Căzănești
Consiliul Județean Mehedinți a lansat o nouă licitație, la început de an, pentru DJ 671E, pe tronsonul Pârvulești, sector betonat – Căzănești, (int. cu DN 67), în lungime de 15 km, ce va fi reabilitat în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, iar valoarea proiectului fiind de 60.353.844,488 lei, cu TVA.

Pe lângă reabilitarea drumului, se vor realiza 2 poduri noi, dispozitive de scurgere a apelor, podețe transversale, legături cu drumurile laterale, accese la proprietăți și lucrări privind siguranța circulației.
“Pe de o parte, obiectivul este important pentru locuitorii comunei Căzănești și cei din zona limitrofă, iar pe de altă parte, facilitează accesul către Crama Corcova, acolo unde, anual, se desfășoară evenimentul de ciclism “Corcova Trail Race”, la care vin participanți din toată țara, ceea ce, din punct de vedere turistic, are o importanță deosebită pentru județul Mehedinți. Drumuri bune să aveți!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară s-au întâlnit cu elevii școlilor gimnaziale [...]
Plata burselor școlare pentru luna mai 2025 se face în [...]
Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit astăzi în comuna [...]