Începând de pe 1 și până pe 9 martie sunt marcate babele de martie. În aceste zile, oamenii își aleg o zi și spun „Asta e baba mea” și în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, așa va fi și starea lor de spirit lor tot anul.
În folclorul românesc, babele de primăvară sunt cunoscute și sub numele de zilele Babei Dochia. În trecut, vremea din primele zile din luna martie era foarte schimbătoare, ba era prea cald, ba prea frig. Așă că, bătrânii au numit acele zile schimbătoare, zilele babelor.
Una dintre legendele despre Baba Dochia vorbește despre o femeie în vârstă care avea o noră cu care se purta foarte urât. Odată, pe 1 martie, baba i-a dat fetei o lână neagră și i-a zis să o spele până o să devină albă. Astfel, fata mâhnită de ce i-a zis soacra, s-a dus plângând la râu și a început să spele lâna. Însă eforturile ei erau în zadar. La un moment dat, fetei i s-a arătat un înger care i-a dat o floare albă cu care i-a zis să spele lâna pentru a-i schimba culoarea. Tânăra a făcut așa cum i-a zis și blana s-a albit pe loc. După ce a spălat blana, fata a luat floarea cu ea și s-a întors acasă. Când a văzut-o cu floarea în mână, Baba Dochia a înțeles că a venit primăvara și a decis să plece cu oile la munte. Astfel, și-a pus nouă cojoace și a urcat cu oile pe munte. Însă, cum, în primele zile din martie vremea era schimbătoare, ba ploua, ba era soare, baba a început să se dezbrace de cojoace, unul câte unul. După ce și-a dat jos și cel de-al 9-lea cojoc, a venit o zi friguroasă și Baba Dochia a înghețat de frig. Drept pedeapsă pentru comportamentul pe care l-a avut față de nora sa, Dumnezeu a transformat-o în stâncă.
În folclorul românesc se spune că, legenda Babei Dochia este legată de Babele din munții Bucegi, cele din Ceahlău și din Buzău. Mai mult, unii bătrâni cred că dacă ninge sau plouă în acea zi, omul va avea parte de bogăție.