La volan sub influența substanțelor interzise

Polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Obârșia de Câmp și Gârla Mare au depistat, sâmbătă, în trafic, un tânăr de 20 de ani, din comuna Braniștea în timp ce conducea un autoturism pe DC 100, în localitatea Cujmir, după ce ar fi consumat substanțe interzise. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la cannabis cocaină, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre bilogice. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
Gest de solidaritate la Drobeta-Turnu Severin: polițiștii au donat sânge pentru cei aflați în nevoie
Un exemplu de implicare civică vine din partea polițiștilor din [...]
Astăzi, 30 martie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ [...]
Drobeta-Turnu Severin este, în această perioadă, gazda Olimpiadei Naționale de [...]



