La volan, sub influența alcoolului și cu autovehiculul neînmatriculat

Polițiștii din Drobeta Turnu Severin au fost sesizați printr-un apel la 112, cu privire la faptul că o persoană ar conduce un autovehicul, din direcția Colibași către Drobeta Turnu Severin, și s-ar afla sub influența alcoolului.
Polițiștii Biroului Rutier au identificat și oprit în trafic vehiculul respectiv, pe Calea Târgu Jiului, iar din verificări au stabilit că este vorba de un bărbat de 39 de ani, din comuna Malovăț, care ar fi condus un autoturism cu număr provizoriu de înmatriculare, a cărui autorizația de circulație provizorie era expirată.
La testarea cu aparatura de specialitate a reieșit o valoare de 0, 88 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză, a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
S-ar putea să te mai intereseze
Negocierile pentru formarea unui nou guvern intră într-o etapă decisivă, [...]
Fotbalul severinean trăiește un moment de maximă importanță. CS Drobeta [...]
Ziua Universală a Iei a fost marcată, în această seară, [...]



