La volan fără permis de conducere și sub influența alcoolului

Polițiștii din Vânju Mare au depistat, în trafic, un tânăr de 28 de ani, din comuna Punghina, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 121, în localitatea Valea Anilor, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, fiind indicate un rezultat pozitiv pentru alcoolemie de 1,32 mg/l și un rezultat pozitiv cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului de substanțe interzice.
Mostrele biologice vor fi înaintate I.M.L., urmând ca în funcție de rezultat să fie dispuse măsuri legale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
S-ar putea să te mai intereseze
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți susține implicarea activă a elevilor [...]
Incendiu puternic la o anexă gospodărească din Oprișor. Suspiciuni privind o instalație fotovoltaică
Pompierii din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare au intervenit [...]



