La volan cu permisul suspendat, depistat de polițiști în Drobeta-Turnu Severin

Ultima Actualizare: ianuarie 7, 2026Tags: ,

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, a fost depistat de polițiștii mehedințeni în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Incidentul a avut loc ieri, 6 ianuarie, în jurul orei 16.50, când polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au oprit în trafic autoturismul condus de acesta pe strada Independenței.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor