Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea unui câine periculos din rasa Dobermann, lăsat liber pe domeniul public

Ultima Actualizare: iulie 11, 2025Tags: ,

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în localitatea Șimian, după ce a fost semnalată prezența unui câine agresiv și periculos lăsat nesupravegheat în zona blocurilor de locuințe.

Sesizarea a fost primită prin apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului, jandarmii au identificat un câine din rasa Doberman, considerată periculoasă, conform Ordonanței de Urgență nr. 55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi.

Jandarmii au izolat perimetrul pentru siguranța cetățenilor și au capturat animalul în siguranță. Deoarece proprietarul nu a fost identificat, câinele urmează să fie transportat la un adăpost specializat, prin grija autorităților locale.

Jandarmeria reamintește tuturor deținătorilor de animale, în special a celor din rase periculoase sau agresive, obligația de a respecta cadrul legal pentru prevenirea incidentelor și protejarea siguranței publice.

Partajează acest conținut!