ISU Mehedinți are un nou coleg. Cățelușa Hera învață cum să salveze vieți alături de pompieri

Uneori, încercările pompierilor de a salva vieţile oamenilor prinşi sub dărâmături, în urma unor dezastre naturale, pot fi în zadar fără ajutorul oferit de patrupede. De aceea, un câine bine antrenat poate salva vieţi alături de o echipă de pompieri.
Pompierii mehedințeni au, în dotare, începând cu data de 15 februarie, un câine ciobănesc german, ce va fi specializat în căutarea persoanelor aflate sub dărâmături.
Căţeluşa Hera are numai 4 luni şi a fost adusă de la Centrul Chinologic din Sibiu. Ea se află în compania unui instructor, care îşi dedică timpul pentru a o disciplina şi a o antrena.
După ce câinele va ajunge la maturitate şi se va obişnui cu instructorul, va urma un curs de specializare, împreună cu acesta, la Centrul Chinologic din Sibiu, pentru deprinderea aptitudinilor necesare în acţiunile de căutare a persoanelor aflate sub dărâmături.



