Ioan a fost condus pe ultimul drum
Lacrimi și durere la înmormântarea lui Ioan, copilul de 13 ani, care s-a stins din viață, după ce a căzut în gol de pe clădirea fostei maternități din Drobeta Turnu Severin. Minorul a fost condus astăzi pe ultimul drum. Trupul băiatului a fost dus, la ora 12.00, la catedrala „Sfântul Gheorghe” din Drobeta Turnu – Severin.
În acest caz, a avut loc o slujbă specială, scurtă, ținută în afara bisericii. Aproximativ 300 de oameni au participat la funeralii: de la rude și apropiați, până la colegi și persoane înduioșate de această tragedie. Slujba a fost oficiată de episcopul Severinului și Strehaiei, PS Nicodim, alături de un sobor de preoți.
Într-o mare de durere şi de lacrimi au rămas întrebările care încă îşi mai caută răspuns. Înconjurat de coroane de flori albe, sicriul adolescentului a fost însoţit în tăcere.
Trupul băiatului a fost înhumat la cimitirul „Sfântul Gheorghe”, din Drobeta Turnu Severin, după ce cortegiul funerar a trecut prin fața Liceului de Arte “I. St. Paulian”, unde Ioan era elev.
Acasă, băiatul de 13 ani era aşteptat de trei fraţi, unul mai mare și alți doi, mai mici decât de el. Cu greu vor înţelege mezinii de ce Ioan nu se va mai juca niciodată cu ei.
S-ar putea să te mai intereseze
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) dă câteva sfaturi [...]
Începând cu 1 noiembrie 2021, ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței [...]
Traseul Via Transilvanica este primul traseu de lungă distanță din [...]