INVESTIȚIILE CU FONDURI EUROPENE SUNT PRIORITARE

Ultima Actualizare: martie 26, 2025Tags: ,

Cinci contracte de finanțare prin fonduri europene, au fost semnate de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, în cadrul Programului Regional, iar în scurt timp va fi semnat încă unul. Este vorba despre un proiect prin care vor fi puse în valoare vestigii importante din Mehedinți – Podului lui Traian și Amfiteatrul roman.

“Noi, la Consiliul Județean Mehedinți, am semnat deja cinci contracte de finanțare pe Programul Regional, două contracte în valoare de 50 de milioane euro pentru modernizarea drumurilor județene, alte două contracte pentru modernizarea Secțiilor Dermato-Venerice și Neuropsihiatrie, ambele secții externe ale Spitalului Județen, dar și contractul de finanțare pentru reabilitarea și restaurarea Muzeului de Artă. 

Am primit și o veste foarte bună, în sensul în care, în scurt timp vom semna și contractul de finanțare pentru proiectul “File de Istorie”, în cadrul căruia urmează să reabilităm ceea ce mai era de reabilitat la Muzeul Regiunii Porților de Fier. 

Le mulțumesc domnului director general, Alexandru Stănescu și domnului director Cătălin Catană pentru buna colaborare pe care am avut-o și o avem personal și cu toți colegii din cadrul ADR S-V Oltenia, la care am apelat ori de câte ori am avut nevoie de sprijin în implementarea proiectelor și l-am primit într-un timp foarte scurt!

Vă asigur de toată implicarea pentru buna implementare a proiectelor, indiferent de sincopele pe care le întâmpinăm pentru că nimic nu este ușor! Bunul mers al investițiilor este în primul rând în interesul nostru, al beneficiarilor, dar și în interesul autorităților de management.

Mult succes domnilor primari în atragerea fondurilor europene și în implementarea proiectelor!“, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Partajează acest conținut!