Intervenție de amploare pe râul Coșuștea. SGA Mehedinți execută lucrări de decolmatare pe un sector de 2,2 km la Corcova pentru prevenirea inundațiilor

Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Mehedinți, subunitate a Apele Române Jiu, desfășoară în această perioadă o serie de lucrări ample de întreținere și igienizare pe cursul râului Coșuștea, în zona localității Corcova. Intervenția, executată cu forțe proprii în cadrul Programului Tehnic 2026, vizează decolmatarea și reprofilarea albiei pe o lungime de 2,2 kilometri.
Pe șantierul deschis pe Coșuștea acționează un front de lucru format din utilaje grele, respectiv două excavatoare și un buldozer. Scopul principal al acestor lucrări este îndepărtarea depunerilor de aluviuni, a vegetației și a materialelor care au redus secțiunea de scurgere a apei, pentru a asigura un tranzit fluent al debitelor în cazul unor ploi abundente.
Potrivit reprezentanților instituției, o albie curățată și întreținută corespunzător reduce considerabil riscul de viituri și protejează comunitățile riverane. Obiectivul primordial al intervenției este siguranța oamenilor și a bunurilor acestora, vizând în mod direct protejarea locuințelor, a gospodăriilor, a terenurilor agricole și a căilor de comunicație din zonă împotriva pericolului de inundații.
De asemenea, lucrările au o importanță strategică și pentru infrastructura hidrotehnică existentă în administrarea SGA Mehedinți, punerea în siguranță a acestor obiective fiind esențială pentru buna gestionare a cursurilor de apă și menținerea unui climat de siguranță pentru locuitorii din județ. Reprezentanții Apele Române subliniază că astfel de măsuri preventive sunt vitale pentru a anticipa și reduce riscurile asociate fenomenelor hidrometeorologice periculoase, acționând înainte ca apele să devină o amenințare reală.
S-ar putea să te mai intereseze
Fraudele online au intrat în atenția polițiștilor mehedințeni, care au [...]
O intervenție pentru prevenirea unor posibile pagube este în desfășurare [...]
Cetatea Medievală a Severinului devine în această seară gazda unei [...]



