Infracțiuni la regimul dreptului de proprietate intelectuală

Polițiștii de frontieră din cadrul STPF Mehedinți, în baza informațiilor deținute, au organizat şi desfăşurat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea încălcării dreptului de proprietate intelectuală.
În urma acesteia au fost depistați doi bărbați, de 22 de ani şi 29 ani, cu domiciliul în judeţul Mehedinţi, în timp ce ofereau spre vânzare, într-un târg, articole cosmetice și de îmbrăcăminte inscripționate cu însemnele unor mărci înregistrate și care prezentau suspiciuni privind contrafacerea.
În cauză, au fost întocmite două lucrări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
Bunurile, estimate la o valoare de peste 24.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
S-ar putea să te mai intereseze
Secretarul de stat Bogdan Simcea și-a anunțat demisia din funcția [...]
Prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, se pregătește să părăsească funcția, [...]
Polițiștii din Mehedinți au descoperit sute de articole vestimentare și [...]



