Incident feroviar cu 13 răniți

Un incident feroviar a avut loc luni dimineață între localitățile Măldăeni – Roșiorii de Vede. S-a activat Planul Rosu de Intervenție. Până în acest moment, trei victime au fost transportate la spital, conștiente și cooperante, și 10 persoane au fost monitorizate la fața locului.
„Astfel, pentru gestionarea situației a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului. Odată ajunse, forțele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirmă. Trenul circula pe ruta Arad- București Nord și s-a oprit brusc. Mai multe persoane au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale, 3 victime fiind transportate la spital. La acest moment, călătorii sunt transportați cu 2 microbuze ISU către gara din Roșiorii de Vede„, a anunțat ISU Teleorman.
Planul Roșu de Intervenție a fost activat la ora 04.05, iar la ora 06.45 a fost dezactivat.
„Până în acest moment avem 3 victime transportate la spital, conștiente și cooperante, și 10 persoane monitorizate la fața locului cu traumatisme ușoare. În tren au fost aproximativ 280 de persoane dintre care aproximativ 200 au fost transportate la gara din Roșiori, restul urmând să fie preluați de o garnitură de tren pusă la dispoziție de CFR. Misiunea este în dinamică, vom reveni cu informații„, a transmis ISU Teleorman.
Sursa ziare.com
S-ar putea să te mai intereseze
Locuitorii și turiștii sunt invitați să participe la un eveniment [...]
Un tânăr de 26 de ani a ajuns la spital [...]
Drobeta-Turnu Severin găzduiește, pe 12 iulie 2026, evenimentul „România se [...]



