Închisoare pentru un mehedințean! A fugit de la locul accidentului

Ultima Actualizare: februarie 10, 2023Tags: ,

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, în jurul orei 7.00, în localitatea Giurgiu.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, iar din primele cercetări a reieșit faptul că o femeie, de 52 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce s-ar fi angajat în traversarea regulamentară a străzii, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, a fost acroșată de către un autoturism, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Femeia a fost preluată în stare gravă de medici, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
În urma cercetărilor efectuate, la data de 8 februarie, conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier a fost identificat, ca fiind un bărbat, de 27 de ani, din județul Mehedinți.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată, cu propuneri procedurale.

Partajează acest conținut!