Incendiul din Culmea Eșelniței se extinde pe mai multe fronturi. 12 hectare de litieră, afectate

Ultima Actualizare: octombrie 5, 2026Tags: ,

Incendiul izbucnit în zona Crivița – Culmea Eșelniței se propagă pe mai multe fronturi, dinspre un ogaș greu accesibil, iar pompierii intervin pentru limitarea extinderii flăcărilor în zona unui drum forestier. Aproximativ 12 hectare de litieră au fost afectate de ieri până în prezent, intervenția fiind îngreunată de terenul dificil. Pentru gestionarea situației, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu pompieri de la Detașamentul Drobeta-Turnu Severin și Stația Strehaia, iar în sprijinul acestora se deplasează forțe ale ISU Dolj, formate dintr-o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de intervenție, un microbuz, un ofițer și 14 subofițeri. La misiune participă și 20 de lucrători ai Ocolului Silvic, alături de un pădurar.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor