Incendiu la o locuință din Drobeta-Turnu Severin

Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au intervenit, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței, dar și la o anexă aflată în imediata apropiere.
Intervenția pompierilor a împiedicat extinderea incendiului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. În prezent, se acționează pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.
Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită.
S-ar putea să te mai intereseze
Primele două săptămâni ale cursului de inițiere în carieră destinat [...]
Dealul Chiciora din comuna Godeanu a devenit, și în acest [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, [...]



