Incendiu la o anexă a Mănăstirii Sfânta Ana din Orșova

Noaptea trecută, un incendiu a izbucnit la o anexă a Mănăstirii Sfânta Ana din municipiul Orșova, județul Mehedinți. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” au intervenit prompt pentru stingerea focului.
Opt subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Orșova s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea acestora, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unui garaj auto, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru evacuarea bunurilor din interior, între care se aflau aproximativ șapte tone de peleți depozitați. După patru ore de intervenție, focul a fost stins, fiind evitată propagarea la alte anexe din apropiere.
În urma incendiului, au fost afectate acoperișul și mai multe bunuri din interiorul anexei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Reprezentanții ISU Mehedinți reamintesc cetățenilor importanța respectării regulilor de siguranță privind utilizarea instalațiilor electrice:
– nu folosiți aparate sau instalații electrice defecte ori improvizate;
– nu conectați mai mulți consumatori la același prelungitor;
– nu lăsați sub tensiune, nesupravegheate, aparate precum fierul de călcat, radiatorul sau reșoul.
S-ar putea să te mai intereseze
Cu prilejul hramului bisericii de lemn de la Mănăstirea Topolnița, [...]
Președintele Nicușor Dan ar urma să desemneze în perioada următoare [...]
O scenă simplă, dar plină de semnificație, a atras atenția [...]



