Incendiu casă de locuit în localitatea Strehaia

În această dimineață, trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Strehaia.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la întreg acoperișul, pe o suprafață de circa 120 mp, și o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la cele două case învecinate. Acesta a fost localizat în limitele găsite, pompierii împiedicând extinderea flăcărilor la locuințele din imediata apropiere. Salvatorii au acționat și pentru acordarea îngrijirilor medicale unei victime, care a suferit atac de panică, ulterior refuzând transportul la spital.
În aceste momente, pompierii intervin pentru îndepărtarea efectelor negative generate de incendiu. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric.
S-ar putea să te mai intereseze
Un grav accident rutier s-a produs pe centura municipiului Drobeta-Turnu [...]
Un accident rutier soldat cu rănirea unui minor a avut [...]
În municipiul Drobeta-Turnu Severin a fost deschisă oficial cea de-a [...]



