Incendiile au produs două victime în ultimele 24 de ore

Ultima Actualizare: mai 8, 2025Tags: ,

Seara trecută, în jurul orei 22:30, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Batoți, comuna Devesel.

La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Din nefericire, în urma pătrunderii în interiorul locuinței, a fost identificat trupul carbonizat al unei persoane.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o lumânare lăsată nesupravegheată.

Tot seara trecută, Stația de Pompieri Strehaia a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe raza localității Strehaia.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la aproximativ 80% din autoturism.

Din nefericire, șoferul autoturismului a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, fiind transportat la spital de către echipajul SMURD.

Partajează acest conținut!