În trafic, la volanul unui autoturism, după ce ar fi consumat substanțe interzise

La data de 16 iulie, ora 02.40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au oprit, în trafic, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Drobeta-Turnu Severin pe strada Cicero, în municipiu.
În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise.
Mostrele biologice au fost înaintate IML, iar în funcție de rezultat vor fi dispuse măsuri corespunzătoare.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
S-ar putea să te mai intereseze
Cei 30 de voluntari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență [...]
Un magistrat cu puternice rădăcini profesionale în județul Gorj a [...]
Instituția fiscală trece printr-o transformare radicală a modului în care [...]



