În trafic, la volan, sub influența alcoolului

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin au oprit în trafic, pe bulevardul Revoluției la intersecția cu strada Crișan, un bărbat de 67 de ani, din comuna Bala, care conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatura de specialitate a reieșit o concentrație alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
O plimbare cu mopedul s-a lăsat cu dosar penal pentru [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, [...]
Sfânta Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Drobeta-Turnu Severin
Credincioșii din cartierul Crihala al municipiului Drobeta-Turnu Severin au participat [...]



