Hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnul Severin

Zi de mare sărbătoare în Episcopia Severinului și Strehaiei astăzi, când a fost sărbătorit hramul Catedralei Episcopale “Învierea Domnului” și „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin.
În această zi, moment de aleasă bucurie duhovnicească, ceremonia religioasă a început cu o procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Centrul Eparhial la Catedrala Episcopală.
La slujba religioasă au participat ierarhii sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei dar și alți arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință este ocrotitorul spiritual al municipiului Drobeta Turnu Severin, iar rugăciunea în comuniune care s-a desfășurat astăzi a fost drept mulțumire pentru purtarea de grijă!
S-ar putea să te mai intereseze
După săptămâni de intervenții desfășurate în condiții dificile, incendiile din [...]
Cruci monumentale de cinci metri, montate pe turlele Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din [...]
Doi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Drobeta [...]



