Guvernul Serbiei a decretat trei zile de doliu național după tragedia produsă la o școală din Belgrad

Guvernul Serbiei a decretat trei zile de doliu pe teritoriul Serbiei începând de vineri 5 mai până duminică 7 mai – a anunțat ministrul sârb al învățământului, Branko Ružić. La conferința de presă organizată la Guvernul Serbiei, Ružić a anunțat că joi orele de curs vor începe cu un minut de reculegere în memoria celor uciși la Şcoala „Vladislav Ribnikar” din Belgrad.
În numele Ministerului Învățământului, Ružić și-a exprimat regretul față de cea mai mare tragedie din istoria recentă a Serbiei și sistemului de învățământ. „Incidentul s-a produs miercuri 3 mai la ora 8:40, când un elev de clasa a VII-a a comis acest act brutal. Sistemul de securitate prevăzut pentru școli a existat, a funcționat și supravegherea video, dar paznicul școlii și-a pierdut viața, iar polițista care se afla în patrulare în apropierea școlii a fost rănită” – a spus Ružić, adăugând că a fost chemată urgent o echipă de psihologi care să acorde asistență elevilor, angajaților și părinților care trec printr-o situație traumatizantă.
„În numele Ministerului Educaţiei al Republicii Serbia, îmi exprim cel mai profund regret pentru cea mai mare tragedie care a lovit Serbia şi sistemul nostru educaţional în istoria recentă”, a afirmat Ruzic. „Nimeni nu poate le poate da copiii înapoi părinţilor lor. Sistemul de securitate a existat, funcţiona şi supravegherea video, a fost prezent şi agentul de pază al şcolii”, a spus Branko Ruzic.
S-ar putea să te mai intereseze
Un moment important pentru comunitatea din Mehedinți a fost marcat [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]
Astăzi, pe Drumul Național 56A, în localitatea Bucura, a avut [...]



