Gugulan MTB Race, competiție de ciclism la Caransebeș

Cicliștii mehedințeni au urcat pe podium la Gugulan MTB Race, competiție desfășurată sâmbătă, 12 septembrie, la Caransebeș.
Participanții au avut la dispoziție trasee de 19, 30 și 52 de kilometri, care au străbătut dealuri, păduri și poieni, cu urcări solicitante și coborâri spectaculoase. În cadrul competiției a fost inclusă și o categorie dedicată bicicletelor electrice, pe traseul de 30 de kilometri.
Competiția a reunit cicliști din mai multe zone ale țării, iar sportivii din Mehedinți au avut o evoluție foarte bună, reușind să se claseze pe podium la categoriile la care au participat.
Gugulan MTB Race este inclusă în calendarul Federației Române de Ciclism și face parte din programul RO Bike Valley. Duminică, 13 septembrie, este programată competiția Gugulan MTB Kids, dedicată copiilor cu vârsta sub 13 ani.
S-ar putea să te mai intereseze
Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă au început la Drobeta-Turnu Severin, [...]
Reforma administrativ-teritorială ar putea aduce schimbări importante pentru 24 de [...]
Insula Șimian, situată pe Dunăre, în apropiere de Drobeta-Turnu Severin, [...]



