Grav accident rutier în satul mehedințean Viașu, din comuna Pătulele

Ultima Actualizare: septembrie 23, 2022Tags: ,

Un accident rutier s-a produs vineri dimineața, în satul Viașu, comuna Pătulele din județul Mehedinți.

Impactul s-a produs între un autoturism și un atelaj tractat de un tractor, unde se aflau cinci persoane.

Șoferul autoturismului, un locuitor din comună, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 564, în localitatea Viașu, în aceeași direcție cu un tractor, ce trăgea o căruță, nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers și a intrat în coliziune cu caruța.

La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Patru persoane au fost transportate la spital, în stare conștientă. Cea de-a cincea persoană nu a putut fi salvată, deși s-au făcut, minute în șir, manevre de resuscitare.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează în continuare cercetari pentru stabilirea condițiilor și împrejurarilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Partajează acest conținut!