Fosta Maternitate din Drobeta-Turnu Severin intră în lucrări de consolidare

Lucrările de consolidare a fostei Maternități din Drobeta-Turnu Severin urmează să înceapă, după semnarea contractului pentru proiectarea și execuția investiției. Valoarea contractului se ridică la aproape 30 de milioane de lei, iar intervențiile vor viza întreaga clădire, de la subsol până la etajul IV. Proiectul include și consolidarea pereților interiori și a casei liftului, precum și construirea unei scări din beton armat pentru evacuarea pacienților, în conformitate cu cerințele ISU. Potrivit Consiliului Județean Mehedinți, consolidarea reprezintă prima etapă a unui proiect mai amplu, care prevede ulterior reabilitarea, recompartimentarea, eficientizarea energetică și dotarea imobilului. Autoritățile județene au în vedere ca, după finalizarea investițiilor, în clădire să fie înființată o Secție de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin.
S-ar putea să te mai intereseze
Festivalul Pastramei și Mustului, patru zile de tradiție și muzică populară la Drobeta-Turnu Severin
Drobeta-Turnu Severin va găzdui, în perioada 8–11 octombrie 2026, Festivalul [...]
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea [...]
La Drobeta-Turnu Severin a fost înființată Școala Poliției de Frontieră, [...]



