Filmările Gărzii de Mediu devin probe în instanță

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență care permite folosirea în instanță a imaginilor și filmărilor realizate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) în timpul controalelor. Măsura are ca scop combaterea mai eficientă a poluării și tragerea la răspundere a celor care afectează mediul.
Proiectul este sprijinit prin fonduri PNRR și prevede dotarea instituției cu echipamente moderne: 709 camere video portabile, 271 camere video de bord, 16 drone, 8 sisteme de scanare a camioanelor, un sistem integrat TIC și vehicule utilitare pentru transportul acestora.
Potrivit Ministerului Mediului, până la finalul anului 2025 vor fi efectuate cel puțin 400 de controale cu aceste dotări. Înregistrările foto-video vor putea fi realizate atât în spații publice, cât și private unde există suspiciuni de poluare, constituind probe solide în fața instanței.
Autoritățile susțin că această măsură reprezintă un pas important pentru protejarea mediului și alinierea României la standardele internaționale privind combaterea poluării.
S-ar putea să te mai intereseze
Bolojan refuză demisia după retragerea sprijinului PSD și anunță că își continuă mandatul de premier
Premierul Ilie Bolojan a transmis că va rămâne în funcție, [...]
Olimpiada Națională de Biologie reunește în aceste zile la Drobeta [...]
Aproximativ 97,7% dintre cei circa 5.000 de membri ai organizațiilor [...]



