Festivalul Smochinelor la Svinița

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a participat la sfârșitul săptămânii trecute, alături de prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, deputatul Alin Chirilă, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, dar și mai mulți consilieri județeni și primari din județ, la invitația primarului Nicolae Curici, la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Smochinelor, organizat în comuna Svinița. Evenimentul, devenit deja o tradiție importantă în județul nostru, a fost, ca de fiecare dată, un prilej pentru a promova produsele locale din smochine, inclusiv delicioasa dulceață de smochine și țuica de smochine. De asemenea, festivalul este o ocazie excelentă de a sărbători tradițiile locale sârbești și portul popular specific zonei.
Momentele artistice care au avut loc în cadrul evenimentului au fost apreciate de cei prezenți.
“Felicitări domnului primar Nicolae Curici pentru organizarea acestui festival deosebit, care a devenit nu doar o tradiție a comunei Svinița, ci și un adevărat brand al județului Mehedinți, în cadrul căruia dulceața de smochine se distinge ca un produs emblematic.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
La 11 luni de la demararea lucrărilor, proiectul rezidențial nZEB [...]
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe [...]
Structurile IPJ Mehedinți, împreună cu alte instituții din cadrul Ministerul [...]



