Festivalul Pastramei și Mustului, patru zile de tradiție și muzică populară la Drobeta-Turnu Severin

Drobeta-Turnu Severin va găzdui, în perioada 8–11 octombrie 2026, Festivalul Pastramei și Mustului, eveniment dedicat tradițiilor românești, gastronomiei de toamnă și muzicii populare.
Festivalul se va desfășura pe strada Crișan, iar timp de patru zile severinenii și vizitatorii vor avea parte de muzică populară și spectacole folclorice. Pe 8 octombrie este programată muzică populară ambientală, iar în zilele următoare sunt anunțate mai multe recitaluri și spectacole.
Vineri, 9 octombrie, de la ora 19:00, pe scenă va urca Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului” alături de mai mulți interpreți de muzică populară. Sâmbătă, 10 octombrie, programul artistic începe la ora 18:30, iar duminică, 11 octombrie, tot de la ora 18:30, vor avea loc noi recitaluri.
Evenimentul propune participanților patru zile în care produsele tradiționale, muzica și atmosfera de toamnă se vor îmbina într-un cadru de sărbătoare.



