Femeie rănită pe trecerea de pietoni, în urma unui accident produs în Drobeta-Turnu Severin

O femeie în vârstă de 30 de ani a fost rănită, luni, după ce a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, la intersecția străzilor Smârdan și I.C. Brătianu din Drobeta-Turnu Severin.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, accidentul s-a produs în jurul orei 12:25. Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier, un bărbat de 73 de ani, din municipiu, care conducea un autoturism pe strada Smârdan, ar fi efectuat un viraj la stânga la intersecția cu strada I.C. Brătianu fără a respecta semnificația indicatorului „Cedează trecerea”, moment în care a lovit femeia care se deplasa pe marcajul pietonal.
În urma impactului, victima a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând că acesta nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
S-ar putea să te mai intereseze
Zilele Comunei Godeanu: paradă a portului popular și program folcloric în nordul județului Mehedinți
În comuna Godeanu din județul Mehedinți au avut loc manifestările [...]
Un grav accident rutier a avut loc ieri în zona [...]
Comunitatea din Mehedinți este în doliu după moartea tânărului pompier [...]



