Femeie de 80 de ani, găsită fără viață pe un teren viran din Drobeta-Turnu Severin

Descoperire șocantă, astăzi, 14 februarie, în municipiul Drobeta-Turnu Severin. Trupul neînsuflețit al unei femei a fost găsit pe un teren viran situat pe strada Calea Cernețiului.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Mehedinți, polițiștii au fost sesizați cu privire la acest caz și s-au deplasat de urgență la fața locului. În prezența medicului legist, a fost efectuată examinarea preliminară a corpului, nefiind constatate urme vizibile de violență.
Victima, în vârstă de 80 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, a fost transportată la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți continuă acțiunile pentru combaterea transportului [...]
Un accident rutier s-a produs, în cursul zilei de astăzi, [...]
Un accident rutier în lanț s-a produs astăzi în Drobeta-Turnu [...]



