Femeie dată dispărută găsită moartă
O nouă crimă șocantă în Mehedinți! O femeie de 40 de ani, ce practica prostituția, dată dispărută de iubitul său, a fost găsită moartă într-o pădure de pe Dealul Balota. Aceasta este a treia crimă produsă în Mehedinți, în mai puțin de o lună!
Polițiștii au fost sesizați, astăzi, în jurul orei 12, de o femeie de 29 de ani, din comuna Șimian cu privire la faptul că în timp ce se afla în pădurea situată în extravilanul localității Balota, a descoperit cadavrul unei femei. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți pentru efectuarea de cercetări. În urma efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat că la nivelul capului cadavrul prezenta lovituri, la fața locului fiind solicitată prezența unui medic legist și a unui procuror criminalist. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit identitatea cadavrului, ca fiind o femeie de 40 de ani, care la data de 21 octombrie a fost dată dispărută de către iubitul acesteia.
În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
S-ar putea să te mai intereseze
Pădurea Crihala din Drobeta-Turnu Severin a găzduit, vineri, 22 mai, [...]
Un bărbat de 27 de ani din orașul Strehaia este [...]
Reprezentanții companiei ZEBLEX au participat astăzi la Bursa Locurilor de [...]



