Extinderea rețelei de gaze din Drobeta-Turnu Severin, blocată de lipsa finanțării

Extinderea rețelei de gaze naturale în municipiul Drobeta-Turnu Severin, aprobată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, este în prezent blocată din cauza lipsei creditelor bugetare necesare semnării contractului de finanțare.
Primarul Marius Screciu a precizat că municipalitatea și-a finalizat documentația și a purtat discuții cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru identificarea unei soluții de deblocare a proiectului.
Administrația locală susține că și-a asigurat contribuția proprie de 20%, însă lucrările nu pot începe până la alocarea fondurilor de la nivel central.
Potrivit estimărilor primarului, în cazul în care finanțarea va fi deblocată și contractul va putea fi semnat rapid, extinderea rețelei ar putea fi realizată astfel încât întreg municipiul să fie racordat la gaze până la sfârșitul anului 2027.
În cadrul aceleiași intervenții, Marius Screciu a solicitat sprijinul parlamentarilor de Mehedinți pentru identificarea unei soluții privind sistemul de încălzire al municipiului, astfel încât Drobeta-Turnu Severin să poată renunța la utilizarea păcurii.
Sursa News Mehedinți
S-ar putea să te mai intereseze
Prevenirea violenței în școli a fost tema unei activități desfășurate [...]
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Mehedinți a intensificat verificările în [...]
La 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 [...]



