Extindere a rețelelor de apă și canalizare în Butoiești

Comuna Butoiești va beneficia de investiții importante în infrastructura de utilități, după ce primarul Ionuț Bosoancă a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă în localitățile Butoiești și Arginești, precum și pentru înființarea rețelelor de canalizare cu stații de epurare a apelor menajere uzate în cele două sate.
Valoarea totală a investiției este de 8.624.147 lei, din care 7.944.027 lei sunt asigurați prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny.
La semnarea contractului a fost prezent și deputatul Alin Chirilă, care și-a exprimat susținerea pentru proiectele de dezvoltare locală. Proiectul este considerat esențial pentru creșterea calității vieții locuitorilor din comună, prin asigurarea accesului la servicii moderne de apă și canalizare.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a transmis felicitări administrației locale pentru obținerea finanțării și a subliniat importanța continuării investițiilor în infrastructura de bază din județ.
Implementarea proiectului urmează să demareze în perioada următoare, autoritățile locale estimând că lucrările vor contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă a comunității.
S-ar putea să te mai intereseze
Locuitorii din comuna Bâcleș, județul Mehedinți, au acces la o [...]
Primăria Comunei Prunișor anunță desfășurarea unei acțiuni dedicate cetățenilor care [...]
Opt proiecte de eficiență energetică, cu o valoare totală de [...]



